ROSH HASHANA 5787 (2026)
TEXTE SUPLIMENTARE
Rosh Hashana și Iom Kipur – Rolul acestor sărbători printre Festivaluri
Gaonul din Vilna explică faptul că, dacă se iau în considerare zilele originale ale festivalurilor, numite „Iamim Tovim” (Festivaluri în timpul cărora munca este interzisă), se vor găsi șapte zile: prima și ultima zi de Pesah (numai în Diaspora se celebrează zile de „Iamim tovim” în plus, la începutul și la finalul sărbătorii), o zi de Șavuot, prima zi de Sucot, o zi de Șmini Ațeret și o zi de Roș Hașana (original, această sărbătoare se celebra doar o singură zi, în pofida faptului că, în zilele noastre, chiar și în Israel se aniversează două zile, ca o „zi prelungită”), precum și o zi de Iom Kipur. Conform acestei numărători, există șase zile de „Iamim Tovim”, care simbolizează cele șase zile obișnuite ale săptămânii, și Iom Kipur, a șaptea zi de sărbătoare, care echivalează cu Șabatul. În consecință, Iom Kipur este numit „Șabat Șabaton” (Șabatul Șabaturilor) și are aceleași interdicții ca cele de Șabat. Acest paralelism evidențiază faptul că sărbătorile își primesc sfințenia de la Șabat și, așadar, Tora le numește „Kriei Moed” – „timpuri care sunt chemate” de către Șabat. Această idee accentuează importanța zilei de Iom Kipur printre celelalte sărbători.
Există, de asemenea, un proces care începe o dată cu Noul An evreiesc. De la Roș Hașana până la Simhat Tora avem 22 de zile. Acestea sunt zile care încep cu un proces de auto-evaluare și se termină cu bucuria sărbătorii de Sukot, despre care Tora ne spune „vesamahta behagheha” („Și te vei bucura de sărbătoarea ta”). Trecem de la meditație și introspecție solemnă la entuziasmul unei bucurii împlinite. Acesta este scopul „Zilelor Temerii Reverențioase” și celor „Zece Zile de Pocăință”: să ne aducă înapoi pe calea cea bună, astfel încât să găsim bucuria de a trăi drept. Aceste 22 de zile sunt paralele cu alte 22 de zile, de doliu și comemorare a distrugerii, de la data ebraică de 17 ale lunii Tamuz până la data de 9 ale lunii Av, când jelim distrugerea Templului. Aceste două axe ale anului sunt contrapuncte. Cele 22 de zile reprezintă cele 22 de litere ale alfabetului ebraic. Cabaliștii spun că, atunci când literele sunt scrise în ordine ascendentă, de la ”Alef” la ”Taf”, ele reprezintă bucuria. Însă, atunci când sunt în ordine descendentă, ele reprezintă distrugerea. Timpul dintre Roș Hașana și Sucot sugerează ordinea crescătoare. Sperăm că, prin pocăința noastră voluntară, zilele de doliu din cele trei săptămâni dintre 17 Tamuz și 9 Av se vor transforma în bucurie în viitor, când Templul va fi reclădit și poporul evreu va locui în siguranță în țara sa.
Semnificația zilei de Roș Hașana poate să fie interpretată și altfel. Ascensiunea de la Roș Hașana la Sucot poate să fie privită ca o încununare a folosirii tuturor simțurilor. Roș Hașana este dominată de „mițva” (porunca divină) Șofarului (cornul – instrument de suflat), care este legat de simțul auzului. Iom Kipur era, la începuturi, o zi în care oamenii se adunau la Templul din Ierusalim și îl priveau pe Marele Preot săvârșind diverse slujbe pentru această zi. În consecință, face legătura cu simțul văzului. Sucotul reprezintă, de asemenea, vederea, prin „mițva” de a merge și de a vedea Templul („reia”) și include simțul mirosului prin ramura de mirt și etrog (chitră), simțul gustului prin ramura de palmier (de curmale) și etrog și simțul tactil prin toate „cele patru specii” (care alcătuiesc mănunchiul de plante folosit la rugăciunile de Sucot).
Așa cum spuneam, Roș Hașana se leagă de simțul auzului. În limba ebraică „auzul” poate să fie atât o funcție biologică, precum și una mentală. „A auzi” poate însemna „a înțelege”. „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeu este Unul” înseamnă: „Înțelege, o, Israele…” Atunci când în Talmud se începe o dezbatere despre o problemă Halahică (privind legea religioasă ebraică), sunt precizate mereu cuvintele: „Ta Șema = Vino aproape și ascultă”.
Roș Hașana este un timp pentru a ne reevalua valorile și comportamentul și pentru a încerca să înțelegem încă o dată care este locul nostru în fața lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, dar și în propria noastră conștiință.
Rabin dr. Raphael Shuchat
Șofarul
Baal Shem Tov, fondatorul mișcării hasidice, spune următoarea poveste. A fost odată un rege, care s-a înfuriat atât de tare pe fiul său încât i-a cerut șefului jandarmilor să îl exileze în cel mai îndepărtat oraș posibil. Băiatul, văzând că nu are de ales, a învățat încet-încet să se integreze în viața orașului și să trăiască la fel ca și ceilalți locuitori de aici. Anii au trecut și regele a regretat faptul că și-a exilat unicul fiu. Atunci el l-a rugat pe șeful jandarmilor să meargă și să-l caute. Din păcate, exilul fusese atât de strict planificat încât nici măcar jandarmul-șef nu-și mai amintea unde locuia fiul regelui. O trupă specială a fost trimisă să facă cercetări, dar, după săptămâi întregi, nu a găsit pe nimeni.
Într-o bună zi, trupa de jandarmi a ajuns chiar în orașul unde locuia băiatul, dar când acesta s-a prezentat, ei nu l-au crezut. La urma urmelor, toți își doreau să fie fiul regelui. În plus, tânărul în cauză nu se comporta și nici nu vorbea ca un fiu de rege. Văzând că eforturile lui sunt zadarnice, băiatul a decis să se ascundă în trăsura jandarmilor și să călătorească astfel până la palat. La sosire, s-a repezit până la cămările regelui. Văzându-l pe rege, a strigat: „Tată!”, dar regele nu l-a recunoscut. Totuși, nu arăta și nu se comporta ca un fiu de rege.
„Luați-l de aici pe tânărul acesta!”, a spus regele.
Însă, atunci, băiatul a strigat cuprins de o disperare uriașă și regele și-a amintit vocea fiului său.
Tot așa și noi, atunci când venim la sinagogă de Roș Hașana, strigăm către Tatăl Nostru din ceruri, dar ne-am schimbat de la ultimul Iom Kipur. Am făcut câteva lucruri pe care le regretăm, ne-am comportat uneori într-un fel care nu ar face cinste unui fiu sau unei fiice de rege. Așadar, atunci când Domnul aude sunetul Șofarului, imitând sunetul unui plânset, își amintește că, dincolo de o faptă sau alta, noi suntem poporul Său și copiii Lui.
Rabinul Yeshayahu Horovitz, în cartea sa „Shnei Luchot Habrit” (secolul al XVI-lea), atrage atenția că valoarea numerică a cuvântului „Șofar” în limba ebraică (שׁוּפּרּ) este 586, aceeași cu a sintagmei „Elohim șar” ( שּרּ אּלּקּיּﬦ ) = Dumnezeu cântă. Șofarul reprezintă Cântecul lui Dumnezeu. Dar ce este Cântecul lui Dumnezeu? Ce cântă El? Cuvântul „Israel” în limba ebraică ( יּשּרּאּלּ ) are aceleași litere ca și sintagma „ Șir El”, care înseamnă „Cântecul lui Dumnezeu”. Așadar, atunci când noi suflăm din Șofar, aici jos, Dumnezeu, de asemenea, intonează Cântecul Lui, care este dragostea Lui pentru poporul evreu. Șana Tova!
Rabin dr. Raphael Shuchat
Citirea Torei de Roș Hașana
De Roș Hașana, două Suluri de Tora sunt scoase din Aron Kodeș (Chivotul care adăpostește pergamentele de Tora). Cinci bărbați sunt chemați să citească din primul pergament ( cinci „aliot”); unul este chemat să citească o porțiune din cel de-al doilea pergament, ca „maftir” ( cel care încheie citirea din Tora și apoi intonează o porțiune din Scrierile Profeților numită „haftara”).
În prima zi de Roș Hașana, pasajul care se citește din primul pergament de Tora relatează nașterea lui Isaac (Bereșit / Geneza, 21), căci era Roș Hașana atunci când Dumnezeu și-a reamintit de mama acestuia, Sara, căreia îi promisese nașterea lui. Pasajul care se citește de către „maftir”, din cel de-al doilea pergament, descrie jertfa specială care se sacrifica de Roș Hașana (Bamidbar / Numerii, 29). Apoi „maftirul” citește o „haftara” care constă în rugăciunea lui Hana din Cartea lui Șmuel (Samuel). Tot în această zi, Dumnezeu și-a reamintit și de Hana, iar rugăciunea ei stă la baza celor nouă „binecuvântări” pe care se clădește slujba de Musaf din această zi.
În cea de-a doua zi, citirea Torei se referă la „Akeda” ( testul la care este supus Avaham atunci când i se poruncește să-și sacrifice fiul – Bereșit / Geneza 22) și, din nou, sunt 5 „aliot”. „Maftirul”, din cel de-al doilea pergament, este același ca și în prima zi. „Haftaraua” din Cartea lui Irmiahu (Ieremia) conține o prevestire a viitoarei răscumpărări a poporului lui Israel, speranța că meritele viitoare vor ajuta poporul lui Israel să îndure apropiata Zi a Judecății și să scoată la iveală beneficiarii Milei Divine.
În plus față de acest lucru, „haftaraua” cuprinde o referire la Matriarha noastră Rahel, care a refuzat să fie împăcată atunci când copiii ei au fost duși în exil, precum și promisiunea făcută de Dumnezeu că speranța ei în răscumpărarea lor se va împlini. Faptul că Atotputernicul și-a reamintit de Rahel, de asemenea, în ziua de Roș Hașana este un alt motiv pentru care pasajul respectiv a fost ales să fie inclus în haftaraua din această zi.
Cântarea Șofarului
Ni se poruncește în Tora să suflăm dintr-un Șofar (un corn de berbec) de Roș Hașana: „Și, în luna a șaptea, în prima zi a lunii, să aveți o adunare sfântă; să fie o zi de «truah» pentru voi” (Bamidbar / Numerii 29).
„Deși cântarea Șofarului de Roș Hașana este o poruncă din Tora (care este urmată fără a căuta un motiv), conține o aluzie: Deșteptați-vă, somnoroșilor, din somnul vostru, și voi, apaticilor, ridicați-vă din apatia voastră – cercetați-vă faptele, pocăiți-vă și aduceți-vă aminte de Creatorul vostru. Aceia dintre voi care uită adevărul, în deșertăciunea vremurilor, și își petrec anii plini de înfumurare și de zădărnicie, priviți înlăuntrul sufletelor voastre, îndreptați-vă căile și acțiunile, părăsiți, fiecare dintre voi, calea voastră cea rea și gândurile voastre care nu sunt bune.” (Rambam, „Hilchot Teshuvah”, Capitolul 3).
Rabinul Saadia Gaon detaliază zece înțelesuri simbolice ale cântării Șofarului de Roș Hașana:
- Această zi marchează începutul Creației; prin urmare, Dumnezeu a creat Lumea și și-a început Domnia Lui. Și la începutul unei domnii, există obiceiul de a suna din trâmbițe înaintea noului rege încoronat și de a-i proclama suveranitatea asupra ținutului. În mod similar, noi acceptăm suveranitatea Creatorului asupra noastră.
- Roș Hașana este prima din cele Zece Zile ale Pocăinței, „Aseret iemei teșuva”, și, prin urmare, se suflă din Șofar pentru a proclama și a avertiza: acela care vrea să se îndrepte – lăsați-l să se pocăiască; dacă nu, lăsați-l să regrete mai târziu. Și aceasta este calea regilor; mai întâi, avertizează poporul prin decrete, iar acela care le încalcă nu are motive să se plângă apoi.
- Aceasta ne reamintește de Revelația de la Muntele Sinai, despre care se spune: „Și sunetul Sofarului era deosebit de puternic”. Astfel, să putem accepta și noi asupra noastră ceea ce strămoșii noștri au acceptat atunci când au spus: „Vom face și vom asculta” (înțelegere și acceptare).
- Să ne reamintească de vorbele „Neviimilor” (Profeților), care erau comparate cu sunetele Șofarului: „Și acela care aude sunetul Șofarului (adică „chemarea Profeților”) și nu ține cont de acesta – dacă sabia va cădea asupra lui, el se face vinovat de vărsarea propriului său sânge, având în vedere că, dacă ar fi ținut seamă de avertisment, și-ar fi salvat sufletul.” (Iehezchel 33).
- Să ne reamintească de distrugerea Beit Hamikdaș-ului (Templului din Ierusalim) și de sunteul trompetelor care au marcat atacul dușmanilor. Când auzim sunetul Șofarului, ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu pentru reclădirea Templului.
- Să ne reamintească, printr-un sunet emis de un corn de berbec, de legarea lui Isaac („Akeda”), care și-a oferit propria viață lui Dumnezeu și de berbecul care a fost sacrificat în locul său. În același mod, ar trebui să ne oferim și noi viețile Sanctificării Numelui Său, astfel încât să fim amintiți spre bine înaintea Domnului.
- Când auzim sunetul Șofarului, ar trebui să simțim teamă și cutremurare și să ne plecăm în fața Creatorului. Căci acesta este efectul Șofarului – să provoace frică și tremur, așa precum stă scris: „Cum să nu tremure poporul, dacă se aude în oraș sunetul Șofarului?” (Amos, 3).
- Să ne reamintim cu teamă de viitoarea Mare Zi a Judecății, așa cum se spune: „Se apropie Marea Zi a Domnului, se apropie deosebit de repede Ziua Șofarului și a Strigătului” (Zefania, 1).
- Să ne reamintim credința în viitoarea adunare a israeliților exilați în toată lumea și să retrezim dorința pentru acest lucru, așa precum se spune: „Și va fi în ziua aceea – un Mare Șofar se va auzi și aceia care s-au pierdut în ținutul Asiriei, și aceia care s-au împrăștiat în ținutul Egiptului vor veni…” (Ieșaiahu, 72).
- Să ne reamintim de credința în viitoarea Înviere a Morților, așa precum se spune: „Toți locuitorii lumii, și voi aceia care locuiți în pământ, când semnul se va ridica pe munți, veți vedea, și când se va suna din Șofar, veți auzi.” (Ieșaiahu, 18).
Perspective haisdice asupra sărbătorii de Roș Hașana
Rabinul Nachman din Breslav:
„Chiar și oamenii pot decreta o Roș Hașana, pentru că atunci când omul se întinde la vorbă cu prietenul său, el are tendința să îl judece, așa că, de fapt, este vorba de o zi a judecății, precum o Roș Hașana personală. În consecință, trebuie să fim foarte atenți și să ne analizăm pe noi înșine cu strictețe și să ne întrebăm dacă suntem atât de merituoși încât să-l putem judeca pe semenul nostru. Căci Rabinul nostru ne învață: «Nu îl judeca pe prietenul tău până când nu te afli în situația lui.» (Avot, Capitolul 2). Și cine poate cunoaște cu adevărat situația în care se află semenul lui? Numai singur Dumnezeu, care este locul întregii lumi, iar lumea nu este locul Lui. Căci fiecare om are un loc alături de Dumnezeu și, în consecință, numai El poate să judece, căci El este cu adevărat milostiv și, așadar, ne judecă favorabil. (Likutei Mohoran Tinyana, I, 14).
Acum este vremea schimbării
Poem
Pentru toate există un anotimp
Și există un timp desemnat pentru toate țelurile
Sub ceruri.
Acum este vremea schimbării.
Frunzele încep să se modifice
Din verde, în roșu și portocaliu.
Păsările încep să migreze
Și se întreaptă încă o dată spre sud.
Animalele încep să se întoarcă
Să-și facă provizii pentru iarnă.
Căci pentru frunze, păsăsri și animale
Schimbarea vine din instinct
Dar pentru noi, schimbarea nu este atât de ușoară.
Este nevoie de un act de voință
Ca noi să facem o schimbare.
Înseamnă să ne rupem de vechile obiceiuri.
Înseamnă să recunoaștem că am greșit;
Iar aceasta nu este niciodată ușor.
Înseamnă pierderea reputației;
Înseamnă să începem totul de la început
Și aceasta este întotdeauna dureros.
Înseamnă să spunem: „Îmi pare rău”.
Înseamnă să recunoaștem că avem capacitatea de a ne schimba;
Și asta este mereu jenant.
Aceste lucruri sunt deosebit de greu de făcut.
Dar până nu ne schimbăm, vom fi prinși mereu
În mrejele căilor de ieri.
Doamne, ajută-ne să ne întoarcem –
De la asprime la sensibilitate,
De la agresivitate la iubire,
De la meschinărie la un țel,
De la invidie la mulțumire,
De la neglijență la disciplină,
De la frică la credință.
Întoarce-ne, O, Doamne, și adu-ne înapoi către Tine.
Reînsuflețește viețile noastre, ca la început.
Și întoarce-ne unul către celălalt, Doamne,
Căci în izolare nu există viață.
Amintindu-mi
Poem de Rabi dr. Raphael Shuchat
Unde pot să te caut?
În apusul soarelui.
În rădăcina firului de iarbă.
Printre oile de pe deal.
În tăcerea care înconjoară cuvintele.
Unde te voi găsi?
La înfiriparea zorilor,
În punctul de dinaintea creșterii.
În singurătatea printre cei mulți,
În pulsația asurzitoare a gândurilor.
Unde este prezența ta?
În mintea celor care te-au cunoscut,
În inimile celor care te-au îndrăgit,
În durerea celor care-ți duc dorul,
În sufletele celor care te-au iubit.
Unde este lăcașul tău?
În sclipirea momentului,
La rădăcina vieții,
Într-o lume fără durere,
În mâna Domnului.
Ce înseamnă să fii evreu
Abraham J. Heschel
Ce înseamnă să fii evreu?
Înseamnă să fii un om care știe cum să mențină viu
Tot ceea ce este sfânt din trecutul poporului nostru.
Ce înseamnă să fii evreu?
Înseamnă să privești înainte spre mântuirea
Care o să vină.
Ce înseamnă să fii evreu?
Înseamnă să fii un martor
Al prezenței lui Dumnezeu în lume.
Ce înseamnă să fii evreu?
Înseamnă să fii o persoană
Față de care Rabinul Akiva ar fi simțit o legătură strânsă.
Ce înseamnă să fii evreu?
Înseamnă să fii o persoană
De care martirii evrei
Să nu se rușineze.
Aceasta este ceea ce înseamnă să fii un evreu.
Voi rămâne evreu
Solomon ibn Verga
Am auzit de la unul dintre bătrânii care au venit din Spania că, pe una dintre corăbii a izbucnit ciuma, iar căpitanul vasului i-a debarcat pe toți pasagerii pe un țărm nelocuit. Și, acolo, majoritatea au murit de foame, în timp ce unii dintre ei și-au adunat toate puterile și au plecat în căutarea unei așezări.
Printre aceștia se afla și un evreu, care se chinuia să meargă pe jos alături de soția și cei doi copii ai lui. Soția sa a leșinat și a murit, fiindcă nu era obișnuită să facă un drum așa de greu pe jos. Soțul și-a dus înainte copii în brațe, până când atât el cât și aceștia au leșinat de foame. Când și-a revenit în simțiri, a descoperit că cei doi copii ai săi muriseră.
Cuprins de o mare durere, s-a ridicat în picioare și a spus: „O, Doamne, Stăpâne al Universului, faci atât de mult, încât s-ar putea chiar să-mi pierd credința. Dar Tu știi cu certitudine că – fie și împotriva voinței cerurilor – eu sunt evreu și voi rămâne evreu. Și nici ceea ce ai adus asupra mea, și nici ceea ce vei mai aduce asupra mea, nu va fi de nici un folos.”
În consecință, el a adunat niște pământ și iarbă, i-a acoperit pe băieți, și a plecat mai departe în căutarea unei așezări.
Privitor la evrei
Mark Twain
Dacă statisticile sunt corecte, evreii constituie doar un procent din rasa umană. Aceasta sugerează un grăunte de praf de stele pierdut în vâlvătaia Căii Lactee. În mod corespunzător, evreul nu ar trebui să fie auzit; dar el este auzit și s-a auzit întotdeauna de el. El este la fel de evident pe planetă ca orice alt popor, iar importanța sa comercială este exagerat de disproporționată față de micimea sa numerică. Contribuțiile sale la lista mondială a marilor nume din literatură, știință, artă, muzică, finanțe, medicină și învățătura abstractă sunt, de asemenea, disproporționate cu slăbiciunea sa numerică.
El a purtat o luptă extraordinară în lume, în toate epocile, și a făcut-o cu mâinile legate la spate. El ar fi putut să se dezintegreze și ar fi fost scuzat pentru aceasta. Imperiile egiptean, babilonian și persan s-au ridicat, au umplut planeta cu sunete și splendoare, apoi visele lor s-au stins și au pierit; grecii și romanii au urmat și au făcut un zgomot uriaș și acum au dispărut; alte popoare au răsărit și și-au ținut torța ridicată pentru o vreme, dar aceasta s-a ars și acum au ajuns la amurg sau au dispărut. Evreul i-a văzut pe toți, i-a bătut pe toți și acum este ceea ce a fost întotdeauna, fără decadență, fără infirmități ale vârstei, fără vreo slăbire a părților sale, fără încetinirea energiilor sale, fără tocirea minții sale alerte și agresive. Toate lucrurile sunt muritoare, în afară de evreul; toate celelalte forțe trec, dar el rămâne. Care este secretul nemuririi lui?”
Perspective haisdice asupra „teșuva” (pocăință)
Rabinul Nachman din Breslav:
„Se știe că un om trebuie să treacă prin această lume pe un pod foarte strâmt și cel mai important lucru este să nu te înspăimânți pe tine însuți.” (Meșivat Nefeș, I, 35)
„Este clar că, în realitate, disperarea nu poate să existe deloc. Pentru că însăși faptul că cineva se vede pe el însuși ca fiind foarte departe de Dumnezeu, chiar acest lucru ar trebui să-l consoleze, căci, până la urmă, el a înțeles că se află departe. Pentru că se poate, conceptual, ca cineva să fie atât de departe și nici măcar su nu realizeze acest lucru. În consecință, dacă ești conștient de această distanță, chiar dacă este adevărat, acest lucru este important pentru Cel Preaînalt, Binecuvântat Fie El.” (Ibid.40).
„Dacă tu crezi că ai puterea să îți ruinezi viața, atunci trebuie să crezi, de asemenea, căi ai și puterea să o repari.” (Ibid., 44).